Home » Istorie » Neil Armstrong, primul om care a pășit pe lună

Neil Armstrong, primul om care a pășit pe lună

Neil Armstrong, primul om care a pășit pe lună
Armstrong și Aldrin instalează drapelul SUA pe Lună, 1969. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 12.11.2022

Născut pe 5 august 1930 în Ohio, Neil Armstrong a fost primul dintre cei trei copii ai Violei și Stephen Armstrong. În copilărie, era pasionat de tot ceea ce înseamnă aviație, construind aparate de zbor de jucărie și participând la cursuri de zbor. La doar 16 ani, a reușit să obțină brevetul de pilot.

Ani mai târziu, Armstrong a fost omul care a făcut primii pași pe Lună, devenind simbolul posibilităților de explorare și descoperire umană în era călătoriilor în spațiu. De-a lungul carierei sale, a petrecut un total de 8 zile și 14 ore în spațiu și a zburat cu peste 200 de tipuri diferite de aeronave.

Neil Armstrong a murit în Cincinnati pe 25 august 2012, după complicații apărute în urma unei intervenții chirurgicale la inimă. În discursul său comemorativ, președintele SUA de atunci, Barack Obama, l-a descris pe Armstrong ca fiind „printre cei mai mari eroi americani – nu doar ai timpului său, ci ai tuturor timpurilor”.

Primul civil care a zburat în spațiu

După absolvirea liceului, Armstrong s-a înscris la Academia de Marină a Universității Purdue (Indiana), iar în 1949 și-a efectuat stagiul militar la baza Pensacola din Florida, în cadrul unităților de parașutiști ale forțelor navale. În această perioadă, a fost detașat în Coreea, unde a participat la 78 de campanii. În 1952 își încheie studiile și devine profesor de matematică. În 1955, Neil Armstrong devine pilot de încercare și membru NACA (National Committee for Aeronautics), iar mai târziu activează tot ca pilot de încercare la NASA.

După un număr acumulat de 2600 de ore de zbor, Armstrong aplică pentru un program de astronauți al SUA. În 1962 este acceptat, iar în 1966 devine pilot șef pe nava spațială Gemini 8, care a efectuat primele manevre de andocare cu o rachetă AGENA, reușind să redreseze nava după ce aceasta, în urma unei defecțiuni, fusese pe punctul de a scăpa de sub control. Cu ocazia misiunii Gemini 8, lansată pe 16 martie 1966, Armstrong a devenit primul civil american care a zburat în spațiu, performanță atinsă cu trei ani înaintea lui de rusoaica Valentina Tereshkova, prima civilă și femeie care ajunsese în spațiu.

Pregătirile pentru vizita pe Lună

Pentru a le facilita astronauților să exerseze aselenizarea, NASA a comandat companiei Bell Aircraft două vehicule de cercetare a aselenizării, completate ulterior cu trei vehicule de antrenament de aselenizare. Vehiculele de antrenament, supranumite „Flying Bedsteads”, erau create pentru a simula gravitația redusă pe care astronauții ar experimenta-o pe Lună și foloseau un motor turboventilator pentru a susține cinci șesimi din greutatea navei.

La 6 mai 1968, în timp ce se afla la aproximativ 30 de metri deasupra solului, vehiculul lui Armstrong nu a mai răspuns la comenzi, moment în care pilotul s-a aruncat din vehicul, înainte ca acesta să se prăbușească pe pământ și să explodeze. Jumătate de secundă a făcut diferența între viață și moarte. Dacă nu ar fi sărit la timp din vehicul, parașuta lui nu ar mai fi avut timp să se deschidă.

Un pas mic pentru om sau pentru un om? Dezbaterea continuă…

Misiunea Apollo 11 a fost lansată pe 16 iulie 1969, iar pe 20 iulie a avut loc aselenizarea. În momentul lansării, ritmul cardiac al lui Armstrong a atins 110 bătăi ale inimii pe minut. Neil Armstrong a fost primul om care a pășit cu stângul (la propriu) pe suprafața lunară, la 02:56 UTC (Ora Coordonată Universală). I s-a alăturat, 19 minute mai târziu, astronautul Buzz Aldrin, testând și experimentând împreună, două ore și jumătate, suprafața Lunii, în timp ce Michael Collins, colegul lor, se afla pe orbită.

Neil Armstrong care a rostit celebrele cuvinte „Un pas mic pentru (un) om, un salt uriaş pentru omenire” (cuvinte care spune că i-au venit în minte spontan), purta un costum spațial realizat de Playtex, o companie cunoscută pentru confecționarea de sutiene și corsete. Momentul istoric a fost atunci urmărit în direct de peste 400 de milioane de oameni, Armstrong devenind cu acea ocazie una dintre cele mai cunoscute persoane de pe planeta Pământ.

Ce au făcut Armstrong și Aldrin înainte să plece de pe Lună?

Înaintea revenirii la bordul navei spațiale, Armstrong și Aldrin au lăsat pe Lună câteva suveniruri: un mesaj din partea a 73 de state, o ramură de măslin aurită și câteva monede. La final, astronauții au dezvelit o placă pe care scria „Aici omul a pus pentru prima dată piciorul pe Lună de pe planeta Pamânt. Venim în pace în numele întregii omeniri”. După 2 ore, 36 de minute și 40 de secunde, cei trei astronauți se pregăteau să revină pe Pământ. Apollo 11 s-a prăbușit în Oceanul Pacific, la ora 16:50:35, pe 24 Iulie 1969, de unde au fost preluați de Nava USS Hornet.

Referitor la cuvintele pe care le-a rostit odată ce a pășit pe Lună, Armstrong a ținut mai târziu să menționeze că acel „un” lipsă fie a fost pierdut în timpul transmisiei, neauzindu-se, fie nu a fost clar din cauza felului în care a vorbit. „Într-o transmisie prin cască se poate întâmpla să nu se audă toate silabele, iar o silabă scurtă precum un posibil să nu fie transmisă, dar se subînțelege, așa că sunt mulțumit și dacă pun această silabă doar între paranteze”.

Profesor de inginerie aeronautică și explorator la Polul Nord

După enorma realizare numită Apollo 11, Armstrong a părăsit NASA în 1971 și a preluat un post de profesor la Universitatea din Cincinnati, predând, timp de 8 ani, inginerie aeronautică, proiectare de aeronave și mecanică de zbor experimental. După ce a părăsit catedra, Neil Armstrong a avut apariții publice tot mai puține, iar în 2003, când a participat la o conferință despre aparatele de zbor, astronautul a ținut un discurs foarte scurt, de câteva secunde, însă nu a menționat nimic despre experiența sa în Cosmos.

În 1985, a participat în cadrul unei expediții organizate la Polul Nord de către alpinistul Michael Dunn, care a avut ideea de a-i duce acolo pe cei mai mari exploratori în viață. În expediție au fost incluși Armstrong, Sir Edmund Hillary, unul dintre primii oameni care au ajuns pe vârful Muntelui Everest, Steve Fossett, un aviator renumit și Patrick Morrow, primul din lume care a escaladat cei mai înalți munți de pe toate cele șapte continente.

Pentru performanța istorică atinsă, Armstrong a fost decorat de 17 țări și a primit mai multe premii speciale, printre care Medalia Prezidențială a Libertății, Medalia de Onoare a Congresului Spațial, Trofeul Memorial Robert H. Goddard, Premiul Chanute Octave, Premiul John J. Montgomery.

Neil Armstrong a fost căsătorit de două ori și are doi copii. Primul om care a pășit pe lună a murit la 82 de ani, pe 25.08.2012. Armstrong suferea de inimă și fusese supus unei operații pe cord, cu câteva săptămâni înainte să moară.

Surse:

https://www.historyhit.com/facts-about-neil-armstrong/

https://www.britannica.com/biography/Neil-Armstrong

Vă mai recomandăm să citiți și:

Australia vrea să cultive propriile plante pe Lună până în 2025

Un inginer de la NASA a dezvoltat tehnologia care va căuta apă pe Lună

Test de cultură generală. Ce au lăsat oamenii pe Lună în urma lor?

O premieră în explorarea spațială. Oamenii de știință au crescut plante în solul de pe Lună

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase